Parteneri

Partenerii UE (Ungaria, Regatul Unit, Croatia, România, Portugalia, Olanda) – state implicate în promovarea pietei locurilor de muncă online – e-work, au format un parteneriat european prin gruparea mai multor organizatii din diferite zone ale Europei unite de interesul lor comun în promovarea locurilor de muncă online în rândul tinerilor pentru a-i ajuta pe acestia să-si găsească mai usor un loc de muncă în viitor.

Scopul nostru poate fi atins doar dacă ne unim fortele; venind din sectoare diferite să ne implicăm împreună în actiuni si programe de dezvoltare pentru a întări legătura dintre grupurile tintă, educatie si cerintele reale de pe piata muncii. Asadar, partenerii împărtăsesc motivatia puternică si entuziasmul necesare pentru a desfăsura cu succes activitătile planificate în vederea dezvoltării de materiale de învătare pe tot parcursul vietii foarte utile pentru utilizatorii finali – adultii si formatorii.

Toti partenerii vin cu o contributie importantă în cadrul proiectului. Unii parteneri au avut o colaborare reusită în cadrul unor proiecte anterioare (HU-GB-RO), ceea ce va consolida acest parteneriat. Sunt si nou-veniti în program, care vor fi sprijiniti de partenerii care au mai multă experientă, stabilind astfel relatii de colaborare de lungă durată. Sectoarele reprezentate sunt: educatia si formarea vocationala/ profesională (VET), Educatia adultilor, Tineret, IMM-uri, ONG-uri.

Inno-Motive Nonprofit Ltd.

Inno-Motive Nonprofit Ltd. - coordonator al proiectului – este o organizatie acreditată în domeniul educatiei si formării vocationale si care gestionează un centru de tineret. A coordonat si a implementat cu succes câteva proiecte europene de mare amploare în domeniul lucrului în mediul online (e-work) si tineret. Procesează drepturile de proprietate intelectuală pentru materialele dezvoltate în proiectele anterioare care vor fi transferate în noi sectoare si tări europene. Cu multi ani de experienta in domeniul dezvoltării bazată pe dezvoltarea competentelor, pe lângă faptul că va asigura transferul de cunostinte, organizatia va veni cu o diversitate de metode în domeniul managementului si cooperarii interculturale.

www.innomotive.hu

Română

Innovaform Nonprofit Ltd.

Innovaform Nonprofit Ltd. este o companie din Ungaria specializată în TIC, relatii publice, si dezvoltarea de resurse de învătare online, retele sociale. Lucrează cu 6 experti IT si are experientă în dezvoltarea mediului virtual si a programelor de învătare online. Desi este novice în derularea proiectelor europene, angajatii companiei au desfăsurat activităti conexe în cadrul altor programe europene si pot să înteleagă obiectivele si cerintele proiectului, precum si importanta diseminării. Cunostintele si competentele angajatilor companii asigură ducerea la bun sfârsit a sarcinilor.

www.innovaform.hu

Română

GuideHub Consulting Ltd.

GuideHub Consulting Ltd. este un furnizor de formare pentru adulti din Marea Britanie. Organizează cursuri, oferă servicii de consultanta în antreprenoriat, managementul proiectelor, SCR si extinderea pietei interculturale. Cursurile vizează formarea de competente în învătarea online, dezvoltarea de materiale si instrumente online, monitorizare si evaluare. Fiind un promotor SCR, are legături cu o varietate de grupuri tintă sectoriale. Va contribui la diseminarea si exploatarea rezultatelor proiectului.

www.guidehub.co.uk

Română

Energo Data

Energo Data este o companie de consultantă din Croatia înfiintată în 2009. Este specializată în furnizarea de servicii de consultantă în domeniul afacerilor si al noilor tehnologii. A participat în numeroase proiecte nationale, europene si international în domeniul promovării inovatiei, noilor tehnologii si invătare online. Printre partenerii săi se numără autorităti locale, agentii si organizatii în domeniul dezvoltării, institutii de învătamant etc.

Română

Fundatia EuroEd

Fundatia EuroEd este o organizatie non-profit din România. Oferă servicii educationale pentru toate categoriile de vârstă, a dezvoltat o serie de programe, cursuri internationale pentru profesorii de limbi străine. De asemenea, Fundatia EuroEd a coordonat proiecte în domeniul învătarii limbilor străine – resurse si materiale online, retele, platform, jocuri si tehnici teatrale; simulări, a oferit motivatie si sprijin în învătarea pe tot parcursul vietii, materiale educationale; a activat în domeniul responsabilitătii sociale si voluntariatului, etc. Experienta sa în ceea ce priveste dezvoltarea de noi metode si strategii de învătare si predare va fi de mare ajutor în implementarea proiectului.

www.euroed.ro

Română

In Dialogue

In Dialogue este o organizatie de consultantă din Olanda specializată în tot ceea ce tine de aspectele comunicationale si relationale ale vietii organizationale. In Dialogue îsi actualizează competentele si activitatea, tinând pasul cu noutătile din domeniu. Contributia sa majoră în cadrul proiectului va viza formarea formatorilor, venind totodată cu experienta sa în introdocerea elementelor non-formale în procesul de instruire.

www.in-dialogue.org

Română

Teatro Metaphora

Teatro Metaphora urmăreste să dezvolte si să se implice în activităti educationale, contribuind astfel la promovarea si diseminarea patrimoniului cultural, prin conferinte, cursuri, seminarii, si dezbateri, precum si la implementarea unor programe educationale. Functionează, de asemenea, ca si centru informational pentru tineri, si are o experientă lungă în organizarea si desfăsurarea unor evenimente si culturale menite să încurajeze antreprenoriatul si libertatea de exprimare.

www.teatrometaphora.org

Română